POLITICĂ SUB SEMNUL DRAGONULUI

de Ovidiu PECICAN

În cazul noului roman al lui Dan Marius Drăgan sunt de semnalat, dintru început, două chestiuni. Cea dintâi se referă la faptul că prozatorul o optat pentru o construcție epică vastă, ordonată într-un ciclu romanesc de patru ansambluri epice, o tetralogie. Apoi se cuvine observat că el cultivă, de astă dată, romanul istoric.

Dan Marius Drăgan acordă o atenție preponderentă raporturilor dintre cavaleri și putere, construind astfel narațiuni convergente presărate din belșug cu fapte istorice plauzibile și de mare interes.
Romanele „drăculești” ale lui Dan Marius Drăgan sunt de plasat în seria acelor ficțiuni informate care fac din istorie un spectacol panoramic. Predecesor de seamă al acestui tip de abordare i-a fost Vintilă Corbul cu Căderea Constantinopolului (2 vol., 1977), dar scriitorul clujean pare mai aproape de maniera pasionantă a lui Maurice Druon din Regii blestemați (7 volume).
În fond, este vorba despre tradiția dumasiană, dusă mai departe cu mijloacele secolului al XX-lea și, acum, al XXI-lea, cu beneficiul unei atenții acordate atât manierei epice, cât și materialului istoric, mult mai bine cunoscut. Dan Marius Drăgan vede trecutul Țării Românești sub dinaștii coborâtori din Mircea cel Bătrân pe linia lui Vlad Dracul niște cavaleri ai Creștinătății (Christianitas) în cel mai riguros sens al cuvântului.
Din acest punct de vedere, viziunea lui pare inspirată de intuiția lui Nicolae Iorga care punea domniile acelor vremuri sub semnul cavalerilor, cu codul lor etic, cu bravura și cu angajamentele lor creștine. Prozatorul descifrează, totodată, evenimentele românești într-un chenar de fapte cu relevanță universală, atent la contextele euroasiatice, la Roma ca și la Bosfor.
Panorama și epopeicul par să fie ținte subiacente în raport cu interesul manifestat în prim-plan pentru o înțelegere a faptelor diplomatice și de vitejie românești în complexitatea lor și prin raportare la ținte mai ambițioase decât s-a putut crede cândva.
Nu mai suntem acum într-o istorie marginală unde Europa se încheie și Orientul începe să își desfășoare mirajele, ci într-unul dintre punctele cheie ale europenității, în orizontul ortodoxiei bizantine tivite de activitatea ordinelor cavalerești apusene ajunse până în Carpați și la sudul acestora.
Înscris în tradiția deja evocată, romancierul avea de optat și între cele două oferte stilistice disponibile în cazul narațiunilor istorice: cea „arheologică”, atentă la culoarea și parfumul vechii limbi românești (versiunea sadoveniană), sau varianta expresiei plastice și sintetice moderne (versiunea Gala Galaction – Petru Popescu).
Cu riscul de a actualiza neologistic lucrurile, Dan Marius Drăgan conceptualizează situațiile din secolul revolut în termeni contemporani, ceea ce, desigur, oferă cititorului șansa unei conectări mai directe și mai lipsite de asperități și de ambiguități la trecut.
Publicul va aprecia, fără îndoială, creațiile romanești ale autorului clujean, răsplătindu-i pe merit efortul erudit și de imaginație și oferindu-i acoladele sale simbolice.