Când l-am întâlnit pe domnul Vasile Gogea, primul gând m-a trimis la asemănarea sa cu poetul George Bacovia!
Numai că Vasile Gogea este foarte departe de pesimistul iremediabil care a fost poetul moldovean!
Vasile Gogea este un spirit activ, sensibil, complex, un atent observator a tot ceea ce înseamnă cultură, un promotor al bunului simţ şi al valorilor adevărate, un scriitor talentat şi extrem de exigent cu creaţia sa, astfel că literatura sa se compune din adevărate bijuterii în care ideile literare sunt pietre preţioase montate în metalul nobil al exprimării elevate!
Vasile Gogea, spre deosebire de o mulţime de domni şi doamne, care sunt viteji(ze) după trecerea furtunii, prin atitudinea sa civică VERTICALĂ, A FOST – LA PROPRIU – CREATOR DE ISTORIE!!!
Am şi demonstrat acest lucru în cadrul emisiunii.
Maramureşean hâtru, boem în limita bunului simţ, care înţelegea boemia ca mediu al celor mai spumoase discuţii intelectuale, Vasile Gogea, direct sau indirect, dar la modul real, a influenţat viaţa culturală a Clujului şi nu numai, vreme de peste trezeci de ani!
Mereu cu un zâmbet calm pe buze, mereu cu fraze elaborate, calme şi elegante, Vasile Gogea a fost şi este un etalon de creaţie şi de exprimare!
Nu a scris foarte mult, dar a scris extrem de bine!
Apoi cu timpul, şi-a făcut un blog. L-am întrebat de ce nu încearcă să realizeze un câştig material, valorificând audienţa excepţională pe care o are, iar el mi-a răspuns că el nu poate concepe să realizeze câştiguri materiale din ceea ce gândeşte el!
Atunci nu l-am înţeles. Acum îl înţeleg!
Când creezi, faci lucrul acesta pentru că AŞA TREBUIE SĂ FACI!
DE ACEEA SPUN CĂ VASILE GOGEA ESTE UN SPLENDID, MARE, GENEROS ŞI INEPUIZABIL RISIPITOR DE FRUMUSEŢE!
Vă rog să urmăriţi emisiunea şi veţi înţelege ce bogăţie de cunoaştere şi de frumuseţe poartă cu el acest distins scriitor!