Numerele au exercitat o fascinaţie continuă, de la începutul civilizaţiei omeneşti.

De la început, din Sumerul antic, ceea ce numim noi „scriere”, s-a referit la două componente de bază: textul scris, care transmitea idei şi relata fapte, alături de care erau numerele prezente în diverse prezentări. Ani, cantităţi, sume de bani…

Pe atunci scrierea utilizată era cea cuneiformă. Era aşa pentru că scribii din acea vreme utilizau un fel de stilou din trestie cu care apăsau în tăbliţe de lut, care după aceea se usca la soare sau se ardea în cuptor. Aşa au rezultat arhivele imense , sumeriene, apoi asiro-babiloniene, hittite, s.a.m.d.

Conceptul de „număr”, prin urmare, s-a născut în civilizaţiile deşertului, cele care au trăit având impregnat în sufletul lor paradoxul pe care îl reprezenta deşertul, constant, mereu acelaşi, dar întotdeauna altfel, dublat mai apoi de periodicitatea inundaţiilor marilor fluvii, care aduceau pământul mănos, din care creşteau recoltele. Acest fenomen periodic, esenţial pentru supravieţuirea oamenilor i-a făcut să privească cerul, să facă tot felul de calcule referitoare la mişcarea stelelor şi planetelor, a constelaţiilor. Aşa s-a născut matematica, astronomia şi astrologia, o reflectare a pământului în cer!

Bineînţeles, fără numere, nu putem vorbi nici de matematică, nici de astronomie şi nici de astrologie.

Numerele, aşa cum le cunoaştem noi astăzi, în baza de numeraţie 10, au fost inventate de indieni. Conceptul de „zero”, un concept greu, abstract, a fost poate generatorul principal de civilizaţie care a transformat lumea din acele timpuri străvechi, în lumea pe care o cunoaştem noi astăzi.

Acest sistem de reprezentare al numerelor a fost preluat de către arabi, arabi care l-au dezvoltat, pe baza lui au edificat ramura matematicii pe care o numim astăzi „Algebră”, ba mai mult, au dezvoltat conceptul – aproape filozofic – de „Aleph”. Arabii au aport extraordinar la edificarea civilizației noastre actuale.

Europa, prin prima sa mare putere mondială, Imperiul Roman, a creat propriul sistem de reprezentare a numerelor cu ajutorul cifrelor romane. Dar era un sistem greoi, calculele trebuiau făcute în cap şi trebuia – la modul real – ca socotitorul să aibă un mare talent la adunări şi la scăderi, pentru ca la final să scrie corect rezultatul final, mai ales dacă era vorba despre cifre mari.

Sistemul de scriere al numerelor „arab” a ajuns, pentru prima dată, în Spania de astăzi, odată cu invazia maurilor, care au trecut Strâmtoarea Gibraltar prin secolul al VIII-lea, după ce terminaseră de cucerit regatele vandale din nordul Africii, din zona pe care astăzi, generic, o numim Maghreb.

Atunci şi acolo s-au ciocnit două sisteme de gândire matematică. Cel arab, al maurilor şi cel al vizigoţilor din Iberia, cei care erau la acea dată ultimii păstrători ai civilizaţiei romane clasice (erau ultimii utilizatori la acea dată a limbii latine clasice în administraţie) care, din punct de vedere al matematicii utilizau cifrele romane.

Timpul a trecut. Încet-încet, sistemul arab de reprezentare a numerelor prindea teren, odată cu expansiunea civilizației arabe. Matematica arabă îşi făcea făcută prezenţa în splendidele construcţii pe care le ridicau aceştia, între care trebuie amintite Palatul Alhambra, Moscheele din Sevilia şi Cordoba, oraşul Medinat al Zara şi câte şi mai câte!

Creştinătatea a avut, înainte de invazia maură o minte extrem de luminată, în persoana lui Isidor (născut în anul 560), care din anul 600 a devenit Episcop de Sevilia. Ulterior, pentru munca şi faptele sale, a fost sanctificat şi a devenit Sfântul Isidor, Arhiepiscopul Seviliei.

Isidor a fost o personalitate enciclopedică. A fost matematician, a fost istoric, a fost un teoretician al creştinismului şi a fost un om ambiţios şi deschis la spirit, cea mai importantă lucrare a sa, dintre multele care au rămas în urma lui, a fost „Etymologiae”, o lucrare în care a dorit să adune toată învăţătura lumii de la acea dată. În această lucrare a pus temelia „Bazelor de date” – cum le numim astăzi, pentru că a organizat-o pe principiul ordonării alfabetice a informaţiilor, a „inventat” indecșii de legătură – utilizați în bazele de date – şi-a conceput lucrarea pe ceea ce astăzi numim „trie”, sau sau “arbore prefix” care este un arbore digital ordonat care este utilizat pentru a stoca un tabel asociativ, în care cheile (key) sunt, în general, lanțuri de caractere.

Ca să folosesc o expresie, aproape, vulgară, omul era un tip “tare”!

Din acest motiv, atunci când lumea contemporană a reuşit să ajungă la nivelul de gândire pe care l-a elaborat Sf. Isidor în secolul al VII-lea, dezvoltând ceea ce numim “societatea digitală”, oamenii s-au mirat. Dar au tăcut! Era prea gogonat ceea ce se întâmpla! Din secolul al VII-lea până în prezent, au trecut aproape 1300 de ani!

Lucrul interesant a fost că, în scrierile sale, Isidor, care cunoştea sistemul de numeraţie “arab” a afirmat că ar fi bine dacă l-ar prelua şi creştinii, dar baza de numeraţie să fie 8!!!

Pentru valoroasa sa moştenire ştiinţifică şi pentru inovaţiile sale în domeniul bazelor de date, Sf Isidor din Sevilia a fost declarat în 2001 ca “Sfânt al Internetului, a informaticienilor şi a utilizatorilor de calculatoare!!!

Acele vremuri au fost excepţionale, vremurile în care pe Scaunul Papal era ocupat de unul dintre cei mai mari papi ai omenirii, vorbim aici de Grigore cel Mare, patricianul roman , care după ce a făcut o carieră strălucită în administraţia imperială romană, s-a călugărit şi care a fost primul (nu ştiu dacă nu şi singurul) papă care a fost ales din postura de simplu călugăr!

Timpul a trecut, oamenii, societatea avea tot felul de preocupări stringente, cotidiene, iar ideile “pluteau în aer”!

Aşa că ajungem în jurul anului 1000, undeva în jurul anului 980, când apare pe “scena cunoaşterii” un cardinal francez, Gerbert d’ Aurilliac, născut în Belliac, în provincia Auvergne, undeva prin centrul Franţei de astăzi.

Cardinalul francez (care nu a fost tot timpul cardinal, iar papă a fost doar în ultimii 4 ani de viaţă) a fost un om foarte curios, de felul lui, i-a mers vestea în lume ca fiind un om foarte studios, fiind extrem de “apropiat” de ştiinţele matematice.

Fire extrem de cercetătoare, a studiat la Cordoba şi Sevilia, apoi la Universitatea Al- Karaouine din Maroc, ba chiar a făcut un pelerinaj în Tibet, unde a stat vreo 4 ani.

Oameni deschişi la minte, consideră că el este personajul reprezentat pe fresca votivă din altarul Bisericii Sf Nicolae Domnesc din Curtea de Argeş, având un teuton în spatele său, în vreme ce vlădica român (nimeni nu ştie cine ar fi putut fi acesta!) are în spatele său un cavaler templier. Fresca, aşa cum sunt toate frescele, nu este un “document” care să se refere la o dată anume! Iar dacă spunem că ea a fost realizată la începutul secolului al XIV – sunt destui care sunt de părere că “meseriaşul” a fost Giotto!!! – este clar că fresca se referă la evenimente trecute, devenite simbolice!

Acest cardinal francez se va urna pe tonul papal în anul 999 – an teribil, marcat de ideea Întoarcerii lui Iisus – şi va realiza nişte lucruri extraordinare: creștinarea scandinavilor aflați sub regele danez Harald Dinte Albastru, creştinarea ungurilor conduşi de regele Vaik, cel care va deveni Istvan cel Sfânt şi creştinarea varegilor ucrainieni aflaţi sub conducerea Cneazului Vladimir, fiul lui Igor.

Papa Silvestru, matematician şi el (arecel puţin patru lucrări importante de matematică), îşi punea şi el problema dacă nu cumva ar fi bine ca lumea să utilizeze cifrele arabe, dar în octal, adică în baza de numeraţie 8!

Timpul a trecut. După anul 1200, un mare împărat al Sfântului Imperiu – este vorba de Friederic al II-lea de Hohenstaufen – care era şi rege al Celor Două Sicilii, cel care va “cuceri” prin diplomaţie Ierusalimul de la Deiul din Cairo, personaj controversat, care avea ca gardă personală doar musulmani arabi şi mameluci, om curios şi cercetător, a fost fascinat de ideea “octalului”!

Astfel, în timpul domniei sale va ridica şi va edifica cel mai superb monument dedicat “cifrei 8”. Vorbesc aici despre Castel del Monte din Apulia, un castel superb ridicat pe malul unui lac liniştit, aproape tot timpul, în care există un adevărat “regal” al “cifrei 8”! Toate scările au 8 trepte, turnurile şi curtea interioară au opt laturi, etc. Castelul nu a fost locuit niciodată! Nici măcar nu are bucătării! Este un monument!

Dar, lucru minunat, castelul se reflectă în apele liniştite ale lacului, astfel că “monumentul octalului” se trensformă într-un “monument al hexazecimalului”!

Vă mai amintiţi pe ce se bazează ceea ce numim noi azi “societate digitală”? Pe binar, octal şi hexazecimal!

După moartea împăratului german , trăitor în sudul Italiei de azi, un mare cercetător, matematician şi om de cultură, un adevărat “homo universalis” a schimbat soarta civilizaţiei cristiane!

Acesta a fost Michelangelo Fibonacci ( vă mai aduceţi aminte de Şirul lui Fobonacci?), mare cercetător al şirurilor, primul mare teoretician al teoriei şirurilor, a cărui operă se studiază intens în facultăţile zilelor noastre. Eu ştiu că am avut, la vremea potrivită, în studenţia mea, la orele de matematici speciale aplicate în economie, un capitol distinct de studiu al Teoriei Şirurilo, unde Fibonacci era extrem de prezent!

Acest italian deştept a fost cel care a orientat, la modul definitiv decizia adoptării sistemului de numerotaţie decimal. Adică sistemul de numerotaţie arab, în baza 10.

Totuşi, trebuie înţeleasă dinamica lucrurilor! Încă din vremea lui şi multă vreme de atunci încolo, până către – chiar – secolul al XV-lea, cifrele romane erau utilizate, încă, în viaţa de zi cu zi!

Dar, tot cam în timpul vieţii lui Fibonacci, Cavalerii Templieri, prin minţile lor luminate şi anonime, au creat cel mai teribil Model de reprezentare a Lumii prin numere, anume Contabilitatea în partidă dublă!

Contabilitatea, această rară “scriere ezoterică”, care a fost dezvăluită către lume, a fost foarte multă vreme considerată foarte multă vreme un secret absolut, pe care numai iniţiaţii rari, angajaţi de marii bancheri lombarzi, o puteau aplica, practica şi dezvălui ciracilor lor, la vremea potrivită!

Sute de ani, această contabilitate în partidă dublă, a fost practicată până când un înţelept, care în vremea sa era considerat Mag, Luca Paciolli, în anul 1495, la Veneţia va publica o carte care se numea “Sume aritmetice, proporţii şi proporţionalităţi” în care exprima pentru prima oară conceptele de Activ şi de Pasiv, dezvăluind către Omenire o ştiinţă perfectă, cu o metodă perfectă, o ştiinţă care de atunci, până în zilele noastre nu a mai cunoscut decât adaptări şi nicio modificare!

Acuma, ca un amănunt exotic, voi spune că Templierii aceia ciudaţi, au “lansat pe piaţă” şi un sistem de reprezentare a Lumii, prin vicii: Pachetul de cărţi de Tarot (Tarotul Marseille)!

Dacă cineva va studia numărul arcanelor mici, mari şi al cărţilor de curte din pachetul de Tarot şi numărul conturilor sintetice de gradul I şi II din Contabilitate, conturi care intră direct în corespondenţă directă între ele, s-ar putea să aibă o surpriză: sunt egale ca număr!

Dacă vă voi spune că unul dintre marii elevi pe care i-a avut Luca Paciolli, a fost Leonardo Da Vinci, căruia i-a predat Matematica sacră, ezoterică, vreme de aproape doi ani, abia după aceea acesta fiind vrednic, ca la comanda Ducelui Visconti din Milano, să picteze “Cina cea de Taină”, frescă de care se minunează toţi şi tot descoperă la ea lucruri noi. Dacă acei “speculatori intelectuali” ar şti acea matematică sacră, nu ar mai trebui să se tot mire şi “să emită păreri şi să opineze opinii”, lucrurile ar fi mai clare pentru toată lumea!

Numai cum spunea bunicul meu, Dumnezeu să-l odihnească, “Dacă înţelepciunea ar fi buruiană, ar creşte pe marginea şanţurilor, de unde ar paşte-o caprele”!

Ce să vă mai spun? Ştiu! Despre Curtea de Argeş!

Biserica Sf Nicolae Domnesc din Curtea de Argeş este o minune şi o comoară, pe care noi românii nu ştim să o preţuim! Toţi cei care se duc în acest oraş regal, se înghesuie la Mănăstirea Argeşului! Nu spun nimic despre asta, pentru că şi aceea este o minune! Atâta numai că, puţini ştiu că Mănăstirea Argeşului a fost ctitorită de către Vlad al II-lea Dracul, catedrala a fost în stil romanic, şi a avut ca model bazilica San Georgio din Ferrara. Un mare cutremur de pământ a dărâmat această clădire, din care au mai rămas câteva piese de teracotă arsă, între care şi un blazon al lui Vlad Dracul, reprezentând un Dragon verde care-şi înfige ghearele într-un taur mare, roşu!

Însă, splendoarea intelectuală şi artistică, se găseşte în Biserica Domnească veche, unde de pildă , există o frescă minunată care se numeşte “Fecioara Maria îl prezintă pe Iisus Profetului Zaharia” în care pe decoraţiunii veşmântului fecioarei, există o scriere cifrată, care face parte din Istoria Universală a Cifrului!!!

Tot în această biserică există singura frescă în care Fecioara este reprezentată ca fiind însărcinată…

Şi, după cum spuneam undeva mai înainte, eu zic, este doar o problemă de timp până când , cineva, vreun tânăr istoric citit, care nu gândeşte în schemele “istoriei oficiale”, va constata şi va demonstra că autorul picturii a fost Giotto. Sunt anumite însemne pe anumite fresce care sunt similare cu cele din Capela Scrovegni şi cu cele pictate de Giotto din Capela pictată de el din Bazilica San Antonio, amândouă din Padova.

Şi apoi, dacă vorbim despre mormintele primilor domni valahi, dacă vorbim despre faimosul “Mormânt 10”, acolo unde a fost înmormântat Prinţul Negru al Valahiei, cel care avea în deget un inel rar, lucrat printr-o comandă specială şi despre care se ştia că nu era pus în degetul vreunui cavaler decât numai de către Papă, personal, cred că v-am făcut curioşi!

Vai ce mult am scris şi ce mult v-am ţinut de vorbă!

Să mă iertaţi! Altul, nu mai fac!