Seria de romane istorice "Dracul", de Dan Marius Dragan
October 28, 2020

Mă bucur că am izbutit să termin ultimul roman din seria DRACUL. Am început romanele din această serie, care adună acum către două mii de pagini, în urmă cu vreo 35 de ani, deși nu ar fi corect să spun că am lucrat încontinuu la ele! Am mai făcut multe alte lucruri pe lângă ele….

June 30, 2020

Ion Cristofor este unul dintre cei mai semnificativi poeţi ai generaţiei sale. A debutat cu un volum de poezie superb, care se numeşte “În odăile fulgerului” în anul 1982, volum care a fost imediat remarcat de critica de specialitate şi de public. Acest fapt l-a plasat – eu spun că pe nedrept – în categoria…

April 14, 2020

Când l-am întâlnit pe domnul Vasile Gogea, primul gând m-a trimis la asemănarea sa cu poetul George Bacovia! Numai că Vasile Gogea este foarte departe de pesimistul iremediabil care a fost poetul moldovean! Vasile Gogea este un spirit activ, sensibil, complex, un atent observator a tot ceea ce înseamnă cultură, un promotor al bunului simţ…

April 6, 2020

Domnul Constantin Cubleșan este un om deosebit de complex. Având o construcție intelectuală de-a dreptul academică și dotat de la Mama Natură cu un talent excepțional scriitorul Constantin Cubleşan a lăsat urme adânci în cultura română, atât prin ceea ce a creat, cât şi prin ceea ce a crescut în jurul său. Spun aceasta deoarece…

March 20, 2020

Domnul Constantin Zărnescu este un mare scriitor! Este unul dintre acei scriitori care trăiesc zi de zi blestemul mizeriei culturii româneşti, aceea care de prea multe ori aşteaptă decesul fizic al scriitorului, pentru ca, după aceea, să-i poziţioneze corect opera! Este, spun asta fără teamă, dar cu emoţie, principalul meu maestru în ale literaturii! El…

March 6, 2020

Domnul HOREA BĂDESCU este, cu adevărat, o legendă în viaţă a culturii româneşti. Începând din anii tinereţii sale, anii studenţiei, a fost unul dintre cei mai reprezentativi reprezentanţi ai “Mişcării echinoxiste” din Cluj Napoca, grupată în jurul revistei culturale ECHINOX. Revista a intrat în Istoria Literaturii Române prin deschiderea intelectuală excepţională pe care a realizat-o,…

February 21, 2020

Despre HORIA MUNTENUŞ se poate vorbi până dimineaţă, ba chiar mai mult, chiar trei zile încheiate, fără oprire şi tot nu ai putea să epuizezi subiectul! Ca om, poate cel mai bine l-a caracterizat marele scriitor TEOHAR MIHADAŞ – Dumnezeu să-l odihnească! – care cu vocea sa fermă şi catifelată, deodată, spunea ori de câte…